Un contract încheiat de un minor nu este automat nul. Sub 14 ani, de regulă acționează părintele sau tutorele, iar între 14 și 18 ani minorul poate încheia singur doar acte mici sau în limitele permise, restul având nevoie de încuviințare. LegalAzi explică mai jos cum judeci o situație concretă.
Pentru alte probleme de consum, de la garanții la reclamații, poți consulta ghidurile LegalAzi despre drepturile consumatorului. Aici ne oprim la regulile despre capacitatea minorilor și la ce se întâmplă cu un contract făcut fără acordul părinților.
Cele trei situații de bază
Legea civilă împarte minorii în două categorii: copiii sub 14 ani și adolescenții între 14 și 18 ani. Pentru fiecare categorie regulile sunt diferite.
- Sub 14 ani: copilul nu are capacitate de exercițiu deplină; în numele lui semnează reprezentantul legal. Sunt acceptate doar actele mărunte, cu caracter curent, care se execută pe loc, precum cumpărarea unei gume sau a unui caiet.
- Între 14 și 18 ani: minorul are capacitate restrânsă; încheie singur acte curente, iar pentru celelalte are nevoie de încuviințarea părinților sau a tutorelui.
- Acte importante: pentru anumite operațiuni, cum ar fi cele privind bunuri de valoare mare, poate fi nevoie și de aprobarea unei instanțe sau a unei autorități.
Când este un contract valabil
Un contract e valabil dacă a fost încheiat de reprezentantul legal sau cu încuviințarea lui, dacă este un act mărunt, curent, pe care minorul îl poate face singur, sau dacă părintele îl confirmă ulterior. Confirmarea poate fi expresă sau rezultă din comportament, de exemplu atunci când părintele folosește produsul și nu protestează.
Un exemplu simplu este abonamentul de transport sau o aplicație cumpărată cu banii de buzunar. Sumele mici și folosința imediată arată de obicei că actul a fost unul curent.
Când poate fi anulat
Dacă minorul a făcut un act care depășea limitele permise, actul poate fi anulat, de regulă prin acțiune în instanță. Nulitatea este una relativă: o poate invoca minorul prin reprezentantul său sau, după majorat, chiar el. Cealaltă parte nu o poate invoca împotriva copilului.
Un telefon scump luat în rate sau un abonament pe termen lung încheiat de un adolescent fără știrea părinților sunt exemple de acte cu risc de anulare. Cele două părți ar trebui apoi să își returneze reciproc ce au primit.
Contează și cine a profitat de situație. Dacă vânzătorul știa vârsta minorului și a vândut totuși un produs scump sau un serviciu pe termen lung, instanța va privi cu mai multă atenție acel contract. Buna-credință a comerciantului cântărește mult atunci când se discută desființarea actului.
Un caz aparte sunt achizițiile din aplicații și jocuri online, făcute cu cardul unui părinte. Aici discuția pornește de la întrebarea dacă părintele a permis folosirea cardului; dovezile, precum extrasul de cont și mesajele de confirmare, sunt esențiale.
Ce faci în practică
- Strânge documentele: contractul, chitanțele, mesajele schimbate cu vânzătorul.
- Scrie vânzătorului că părintele nu a încuviințat actul și cere desființarea lui.
- Dacă nu primești răspuns, cere sfatul unui avocat sau al unei organizații de protecție a consumatorilor.
Pentru situații care ating și alte domenii, ca amenzile, poți citi amenda primită după ce ai vândut mașina. Iar la fiecare contract semnat în familie, ia obiceiul de a verifica cine semnează: LegalAzi recomandă ca un adult să fie implicat de fiecare dată când suma sau durata contează.
