cu designer de interior Bucuresti

Cum să amenajezi un magazin pentru a spori vânzările

Sursă: Unsplash.com

Dacă dorești să-ți deschizi o afacere fizică care presupune un magazin, atunci trebuie să iei în considerare și faptul că acesta trebuie să fie amenajat după anumite criterii. Pentru a-ți spori și asigura vânzările dorite, nu este îndeajuns doar să utilizezi strategii diferite de stabilire a prețurilor și ofertelor, ci și să profiți, la maximum, de spațiul avut la dispoziție. Amenajarea ca la carte este esențială pentru a-ți spori atât vânzările, cât și gama de produse disponibile.

Descoperă 5 sfaturi privitoare la cum să amenajezi un magazin pentru a spori vânzările!

1.    Alege culorile potrivite

Când vine vorba de idei amenajare magazin, înainte de toate trebuie să te decizi asupra culorii în care dorești să vopsești încăperea. Conform unor statistici, clienții sunt influențați de culoarea care predomină într-un magazin: în primele 7 secunde, 50% din impresii sunt făcute având în vedere cromatica. Nuanțele aprinse sunt obositoare, iar supraîncărcarea senzorială face dificilă experiența de cumpărare. Culorile calde, neutre, sunt printre cele mai de dorit.

2.    Zona de intrare

Zona de intrare, primul spațiu în care pășesc clienții atunci când intră în magazin, reprezintă locul în care clienții fac tranziția dintre exterior și specificul magazinului. În aceste momente, cumpărătorii fac, de obicei, aprecieri critice, privitoare accesibilitatea magazinului, echilibrul iluminatului, care sunt culorile predominante și produsele disponibile, cât de variat este. Pentru ca totul să fie cât mai bine optimizat, ar trebui să comunici cu designer de interior Bucuresti.

3.    Optimizarea spațiului disponibil

În funcție de cât de spațios este magazinul, este foarte important să profiți la maximum de aria avută la dispoziție. Folosește mobilierul potrivit, rafturi de același tip, pentru a crea un culoar de-a lungul căruia, pe o parte și pe cealalta, să fie expuse produse. Pe scurt, este vorba despre faptul că trebuie să creezi „un traseu de cumpărături” bine gândit, care are rolul atât de a spori șansele de cumpărare a produselor, cât și de a controla, strategic, fluxul și refluxul clienților.

4.    Asigură confortul experienței de cumpărare

Confortul cumpărătorilor este esențial. În primul rând, este vorba și despre faptul că i-ai putea fideliza, cât și despre a spori șansele de achiziționare a unui produs. La cumpărături, de obicei, oamenii vor să aibă intimitate. Aașadar, trebuie să le asiguri clienților mai mult decât suficient spațiu atunci când vine vorba de a descoperi opțiunile de produse disponibile. Pentru un plus de confort, poți amenaja o zonă de așteptare cu scaune și bănci confortabile.

5.    Design-ul general al magazinului

Dincolo de alte aspecte, este important ca magazinul să fie cât mai frumos din punct de vedere estetic și cât mai practic în ceea ce privește experiența de cumpărare. Spațiul trebuie să arate bine și să fie ușor de traversat, în egală măsură. Este necesar ca produsele să fie ușor de găsit, împărțite pe categorii, precum și amenajate în zone specifice (zona bio, legume, fructe, produse preparate din carne, lactate). Astfel, vor reuși să găsească mult mai ușor ceea ce caută.

Trebuie luate în calcul foarte multe variabile când vine vorba de amenajarea unui spațiu comercial. Cu toate acestea, cel puțin pentru o afacere aflată la început, care dispune de un spațiu restrâns, asigurarea confortului cumpărătorilor și optimizarea spațiului sunt esențiale.

Previous post <strong>Ai nevoie intotdeauna de un avocat in caz de accident?</strong>
Next post <strong>De ce ai nevoie la o gazduire web si unde poti alege o varianta de incredere?</strong>